Spiritul Crăciunului

Spiritul Crăciunului

Când te gândești la Crăciun, îți vin în minte mâncărurile tradiționale, luminițele și beculețele, decorațiunile, și cel mai important, tradiția decorării bradului și a casei. Mirosul cozonacilor,al bradului si al vinului fiert, atrage întotdeauna pe toată lumea la masă, astfel creându-se atmosfera de sărbătoare. 

Bineînțeles că avem mereu nevoie de ceva nou, de aceea trebuie mereu să improvizăm cu lucruri care aduc bucurie în casele noastre. În concluzie, te invităm să urmarești tendințe BB de decor pentru Crăciun a anului 2017!

articol craciun

Fiind un eveniment deosebit, împodobirea bradului de Crăciun depinde doar de tine câtă importanță ii acorzi. Ne putem concentra mai mult pe creație, mai ales dacă avem copii mici.

Ornamentele handmade își au și ele un rol important în decorarea bradului, motiv pentru care trebuie insistat pe realizarea acestora, având avantajul că se pot executa extraordinar de repede. Niciun sentiment nu e mai plăcut decât acela când vezi bradul plin cu lucruri realizate de mănuțe harnice!

BrillBird îți ofera câteva idei de decoruri handmade pe care le poți realiza chiar și tu, simplu, cu produse pentru unghii!

Ajutorul nostru, talentata manichiuristă Kiraly Anita, s-a pregătit deja, și împărtășește cu noi ideile ei!

Masa de Crăciun este una dintre cele mai mari atracții ale acestei sărbători, deci, farfuriile decorative sunt foarte importante.  De aceea, Anita a încercat să surprindă cele mai frumoase urări de sărbătoare, pe farfuriile albe pentru prăjituri, sau bombonele.

Geluri utilizate : Brush&GO Gel GO3, GO21, GO19

Sugestie: Lămpile BrillBird Tunel și Elegant au partea de jos detașabilă, iar lampa Dynamic, este foarte potrivită în cazul obiectelor mai micuțe.
O altă idee de decor pe care Anita ne-o împărtășește, este decorarea fulgilor de nea, într-un stil simpatic, și în același timp strălucitor, pentru că este foarte important să strălucim de sărbători!
Geluri utilizate : Brush&GO Gel GO 19, GO20

Renii și patinele sunt niște decoruri atractive și ele, de aceea Anita a ales să le decoreze cu gel Brush&GO și cu praf magic.

Armonia de culori pe bradul tau constă în culorile pe care le alegi pentru decorarea acestuia. Cine zice că e nevoie de bani mulți ca să reușești să creezi un brad superb? Poți reda efectul luxuriant prin contrastul puternic dintre alb, roșu/violet și auriu.
Globurile sunt un element al Crăciunului foarte important! În concluzie, Anita s-a gândit și la ele! A încercat să surprindă într-un glob, strălucirea de care avem nevoie de sărbători!

Efectul sclipiciului Dual Holo H7 împreună cu Nail Art Dots 9 este unul uimitor, care te face să simți spiritul sărbătorilor, în special în momentul când beculețele de pe brad reflectă în sclipiciul globurilor.
Anul acesta, din fericire, brazii albi cu decorațiuni albe, roșii, roz, globuri aurii din abundență câștigă tot mai multă popularitate, creând un sentiment puternic de magie.
Bucurați-vă de sărbători, surprindeți-vă familia și pe cei dragi cu decorurile create și cu bradul fabulos!

Distribuie această postare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *